Tăpuşele

Tot in colectia de care va ziceam in postul anterior, am gasit si despre traditia dezmierdarii copilului (le-am auzit odata pe Osoience dezmierdand foarte frumos, dar nu pot sa gasesc nicaieri cantecul). Citez:

       “Dezmierdarea constituie o insusire instinctuala a spiritului matern. [...] In plan istoric, fenomenul dezmierdarii reprezinta o forma ritualica, mostenita de la matriarhat. Ascultand si privind dintr-o parte acet ritual, pentru un neinitiat, procedura dezmierdarii ar parea lipsita de noima. Pe cand pentru omul vechi aceasta actiune avea un rost magic. Cu timpul functia magica, ritualica a dezmierdarii s-a pierdut, astazi atestand-o doar ca o forma de comunicare dintre mama si copil.
         Dezmierdarea constituie germenele muzicalitatii. Ea e o emisiune sufleteasca la un grad inalt de activitate psihica, prin care mama incearca sa deprinda copilului sa se concentreze, sa-si dirijeze, incetul cu incetul, atentia ; sa evidentieze ceva, pentru ca copilul sa-si formeze primele refleze si sa inceapa a diferentia un semnal de altul.
        Copilul este predispus instinctiv sa auda sunetul si incepe a se forma ca fiinta umana mai intai pe cale auditiva. Vocea mamei taie prima brazda in creierul sau, iar prima intonatie perceputa reprezinta prima informatie de comunicare.
       Gingasia si duiosia vocii solicita mamei un consum afectiv considerabil, iar intonatiile-formularile n-au explicatie in gramaticile muzicale. [...] Formulele de dezmierdare n-au o linie melodica bine conturata, care ne-ar apropia de stilurile muzicii culte.
Atat din punct de vedere melodic, cat si ritmic, dezmierdarea constituie un fenomen care concentreaza cele mai diverse mijloace de expresie, de aceea noi o considerm o forma complexa de gandire muzicala, fara asemanare in cultura muzicala.
       Sub aspect structural, dezmierdarea conserva tiparul traditional si se manifesta prin aceeasi formulare constanta, pentru toate categoriile muzicii dadacitului.
       Lexical, dezmierdarilor reflecta o largire, ba chiar o preamarire a continutului de idei. Metaforelor, comparatiilor, condamnarilor cuiva (mustrarea), precum si unor forme dialectale, li se alatura notiuni care urmeaza sa fie insusite de copil.
       Dezmieradrile sunt improvizate spontan sau elaborate in prealabil. Datorita reluarii modificat a aceleeasi formule specificate, a aceluiasi mesaj poetic, noi ferim copilul de formele stereotipice de gandire.
      Vazuta in plan psihologic, dezmierdarea este un fel de « terapie » a sufletului in perioada de dadacire si pune baza interioara a copilului.
Alintul si dezmierdarea au scopul de a comunica si a crea la copii fondul tonal al vorbirii, incarcarea memoriei cu ele - elementele muzicale principale - modelarea si transmiterea pe cale auditiva a fondului fonetic caracteristic, a muzicalitatii graiului nostru. Un alint, o dezmierdare este o lectie practica de insusire a vorbirii. Comparand sunetele vorbirii propriu-zise cu cele ale dezmierdarii, ajungem la concluzia ca sistemul fonetic pentru limba, corespunde celui tonal pentru dezmierdare si ca acesta a luat fiinta odata cu aparitia muzicii, dezvoltandu-se apoi concomitent.
      O functie importanta a dezmierdarii este si de a-i crea copilului emotii pozitive, ca « sa-i creasca inima cea buna ».  Un copil dezmierdat se deosebeste spiritualiceste de ceilalti. ”
Asa ca, dezmierdati-va puii.

Sursa: A.Tamazlicaru, “Tapusele, Tapusele”, Din zestrea culturii spirituale a dadacitului la moldoveni, Chisinau, Literatura Artistica, 1986