Tăpuşele

Citisem undeva ca o metoda buna de a-i face pe copii sa manance tot din farfurie, e sa le spui poezii legate de mancare.

(Cand incepusem sa scriu postul, vreo 2 luni in urma, la Amalia functionau doar urmatoarele strategii:

• cu Albinuta (sau alta carte pentru copii) in fata - ea rasfoieste si ne arata desenele care o intereseaza, iar mama/tata ii spune cum se numesc obiectele si o hraneste, in paralel;
• cu o lingura si la ea in manutza, pentru ca ii place sa incerce sa manance singura, astfel ca masa decurge cam asa - o lingura de mancare de la mama/tata, o lingura - ea (apropo de manuit lingura - am observat ca a inceput sa o faca mult mai bine de cand se joaca cu lopatica in nisip - probabil asa isi dezvolta dexteritatea);
• micul dejun poate fi facut mai atragator cu cateva stafide (sau altceva, in functie de preferinte) presurate prin laptele cu cereale. Noi le punem in a doua parte a mesei, cand Amalia isi pierde rabdarea sa mai exerseze cu lingurita.

Dar de cateva zile, am observat ca merg si poeziile. Oricare, nu neaparat despre mancare. Cele mai recitate sunt clasicele “catelus cu parul cret…”, “vine rata de la balta…” si “vine mosul de la vie…”. Se gasesc destule momente de a-i baga cate o lingurita de ciorba, cand Ami sta cu gura cascata si atenta la miscarea buzelor.)

Sa revenim la poezii despre mancare. Am gasit cateva bune si la obiect, pentru cei interesati:

-Starc, starc, cocostarc,
N-ai vazut pe lelea-n targ?
-Am vazut-o la fantana,
Manca branza cu smantana
(folclor)

*************************

Cine n-are, cine n-are
Pofta de mancare,
Niciodata, niciodata
N-o sa creasca mare!
Ia sa-mi spui intai si-ntai,
Pui de om voinic,
Cred ca nu vrei sa ramai
Mic-mic-mic?…
(Constantin Dragomir)

***************************

Cuconita, dumneata,
Bors cu sare nu-i manca?
‘Oi manca si cu tarate,
Numai sa-mi spui cuconita!
(folclor)

Cand mai gasesc poezii la obiect, va mai scriu.
Pofta buna!